Noutăţile sunt mereu adevarate provocări

Astă vară, în sfârşit am reuşit să terminăm de făcut casa mult visată, aşa că imediat ce am terminat-o ne-am şi mutat în ea. Fiecare membru al familiei a avut libertatea de a-şi personaliza camera, singurul lucru în comun fiind faptul ca în loc de clasicul parchet cu toţii am preferat mocheta în ideea că este ceva mai călduroasă şi mai ieftină.

casa
Camera mea era un pic mai diferită de a celorlalţi pentru simplu fapt că fiecare perete are câte o culoare , ba chiar pe unul dintre ei am ales să chem un prieten foarte talentat să îmi facă un desen care să mă reprezinte. Personalizarea camerei în care stau este din punctul meu de vedere un detaliu destul de important având în vedere faptul că acolo îţi petreci cel mai mult timp şi atmosfera trebuie să fie plăcută.
Dacă în primă fază am fost încântaţi de ideea de a pune mochetă în camere, când am început să o curăţăm, remuscările şi reproşurile au început să apară, fiecare dând vina pe ceilalalt de lângă el, lucru care s-a întamplat şi atunci când au venit la noi în vizită nişte vechi prieteni. Confruntarea dintre noi a fost una benefică de astă dată datorită faptului că aceştia au venit în ajutorul nostru sfătuindu-ne să apelăm la o firmă de curaţenie în loc să ne contrazicem mereu de la această veche problemă , cu care iniţial am fost cu toţii de acord.

casa ]1
După câteva zile de meditaţii , am contactat firma de curăţare şi spălare mochetă din dorinţa de a veni şi rezolva veşnica problemă a mochetelor cu care mama avea întotdeauna de furcă. Discutia purtată cu aceştia a făcut-o pe mama să accepte propunerea lor, iar ziua urmatoare aceştia au venit şi s-au apucat de lucru, iar seara când am ajuns acasă de la lucru mochetele arătau ca noi, fără nici un mic efort din partea noastră. Provocarea cea mai mare de curaţare a mochetei a fost faptul ca aceasta este lipită şi nu poate fi nici cum mişcată, iar firma respectivă a venit acasă să ne rezolve problema , ceea ce multe firme de acest gen nu o fac. Utilajele şi produsele profesionale folosite aceştia au lasat mocheta curată şi uscată în doar câteva ore … activitate care mamei îi lua 2 zile.

casa 2
Dacă în primă fază eram un pic dezamăgiţi de alegerea făcută, plecând de la ideea că mocheta este greu de menţinut şi curăţat, acum suntem încântaţi că am ales să facem acest lucru, toate acestea datorându-se firmei de curaţat mochete, dar şi prietenilor noştri care ne-au sfătuit să facem asta.

casa 3

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns