Sănătatea e pe primul loc

În urma cu câteva zile când am mers la bunica, având ocazia să îmi amintesc cu mare drag de perioada copilăriei în care m-am răsfaţat cu tot felul de bunătăţi din grădina bunicilor: ceapă verde, ridiche, mazăre, vişine, cireşe, castraveţi şi rosii pe care le mâncam direct în grădină alături  de o bucată de mămăligă sau turtă pregătită de bunica. O altă amintire sunt acele fructe şi legume (mere, pere, gutui şi cartofi) pe care le coceam în foc (făcut din frunze) în mijlocul drumului alături de prietenele mele, pe care apoi le mâncăm.

intoleranta 2

În urmă cu 6 ani am avut ceva probleme de sănătate din pricina unor doze „exagerate” de antibiotice, rezultatele fiind o imunitatea scăzută, astfel devenind mai grijulie cu privire la alimentaţia mea,din simplu fapt ca sunt un pic mai sensibilă în comparaţie cu celelalte persoane din jurul meu.

Imediat ce am fost diagnosticată cu această problemă, am fost nevoită la îndemnul medicilor să fac fel de fel de teste pentru a vedea dacă am şi intoleranţă alimentară, o reacţie a sistemului imunitar de tip întârziat, în care organismul respinge anumite alimente.Deşi eram speriată de idee, într-un final s-a demonstrat ca nu am această afecţiune, însă în timp am sesizat o alergie alimentară,o posibilă reacţie a imunităţii scăzute, pentru simplu fapt că nu pot consuma ananas, pepene rosu şi îndulcitori artificiali.

intoleranta 3

În România, conform statisticilor intoleranța alimentară apare în cele mai frecvente cazuri în urma consumului de cereale, lapte, ciocolată, fructe, ouă dar și aditivi alimentari, drojdie și gluten și face parte din istoria alimentației care își are originile în medicina naturistă a Greciei.

Intoleranța alimentară este o afecțiune căreia nu i se cunosc pe deplin cauzele, însă se spune ca ar fi oarecum în legatură cu probleme mele de imunitate, tocmai de aceea imediat ce am descoperit ca aceste alimente ce îmi crease unele neplăceri, am preferat să apelez la un nutriționist, care mi-a recomandat să evit aceste lucruri, dar fară a primi  un raspuns clar cu privire la motivul pentru care mă confrunt cu această dilemă.

intoleranta 1

În ceea ce priveste intoleranța alimentară, aceată afecțiune poate apărea în orice moment, la oricare dintre noi , des întalnită astăzi la copii și adulți. Explicația cea mai elocventă dintre câte am citit până în prezent este aceea că organismul uman are o  reacție de respingere la proteinele conținute de un anumit aliment (nu sunt digerate corespunzator), astfel că acesta duce o luptă cu acest aliment neputând să îl digere corespunzator.

Dacă în copilarie niciodată nu spălam fructele sau legumele pe care le consumam, toate fiind culese de la bunica din grădină, astăzi tind să țin cont de acest lucru, în acelasi timp încercând să am o alimentație cât mai sănătoasa. De-a lungul timpului situația planetei s-a schimbat, astfel că biosfera este poluată intens cu diverse substanţe toxice ce provoacă fel de fel de afecțiuni în rândul oamenilor …. astăzi până și soarele ne afectează, razele acestuia încălzind din ce în ce mai tare, proces determinat de  noxele ce au distrus stratul de ozon.

intoleranta

Acest articol este scris pentru  Celiaci.ro ce deţine o pagină de Facebook Schar Romania  o pagină unde sunt distribuite informaţii referitoare la produsele fără gluten

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns