O investiţie ce merită

Astăzi este la modă ca toate casele să fie acoperite cu fel de fel de tigle care mai de care mai colorate şi mai rezistente. Casa bunicilor mei era acoperită cu ţigla de acum 40 ani, astfel că bunica era mereu dezamăgită că numai este în pas cu moda.La începutul acestei veri, imediat ce căldura şi soarele a început să îşi facă de cap, bunica mea a şi început să „zumzăie ca o albină” că vrea să îşi schimbe acoperişul la casă. Ca de fiecare dată, toată greutatea cade pe capul copiilor şi nepoţilor, bunicii mei fiind destul de bătrâni pentru a se mai ocupa de astfel de activităţi organizatorice.

tigla-4

Identificarea unei firme ce comercealizează ţiglă metalică a fost o misiune destul de dificilă din punctul meu de vedere, deoarece acestea au ieşit pe piaţă asemenea „ciupercilor după ploaie”, conform unei vechi vorbe din bătrâni. Primul lucru pe care l-am făcut prima dată a fost să întreb în stânga şi în dreapta, la cunoscuţi, să îmi recomande o firmă ce comercializează tiglă pentru acoperiş, însă a fost în zadar.

Următoarea variantă la care am aplelat a fost internetul, şi numai în câteva secunde am avut în faţa ochilor o listă de firme ce aveau ca activitate comercealizarea şi montarea de acoperişuri de ţiglă. Dintre toate variantele puse la dispoziţie de google, firma care mi-a captat atenţia a fost  Rav Construct Company, o companie ce oferă astfel de servicii de mai bine de 10 ani, ceea ce îmi confirmă că este de încredere şi are o experienţă în spate.

tigla-1

În timp ce navigam se site şi căutam informaţii cu privire la serviciile şi produsele oferite de companie, spre uimirea mea, am identificat mai multe tipuri de ţiglă metalică , astfel având posibilitatea de a alege un tip care care să plieze pe cerinţele bunicilor, dar şi pe caracteristicile casei. Tot ceea ce a trebuit să fac a fost să conactez compania şi să cer mai mulde detalii cu privire la produsele oferite.

Serviciile de consultaţă primite şi oferirea celor mai bune soluţii în conformitate cu bugetul pe care îl deţineam şi proprietăţile acoperişului casei bunicilor mei, a constituit punctul forte ar companiei, după părerea mea. Renovarea acoperişului  presupunea mai mult decât schimbarea ţiglei antice din tinereţile bunicilor mei, astfel că am primit şi pentru restul activităţilor (demolare şi reconstrucţie) ce le aveam de făcut indicaţii tehnice din parte specialiştilor companiei.

tigla-2

 

Sfaturile primite din partea reprezentanţilor companiei m-au ajutat să identific într-un timp foarte scurt ce produse din gama lor trebuie să achiziţionez pentru ai ajuta pe bunici. Între timp ideile mele năstruşnice au început îşi facă de cap şi am comandat pe lângă ţiglă, două ferestre de mansardă încercând să imit o casă a „zilelor noastre ”, astfel casa bunicilor devenind modernă, aşa cum îşi dorea bunica.

Acum,deşi au doar câteva luni de la montarea noului acoperiş şi a ferestrelor ce imită perfect existenţa unei mansarde, bunica mea încă mai vorbeşte şi se laudă cu noul acoperiş. Serviciile şi produsele de calitate oferite de către Ferestre de mansardă, Tiglă metalică şi  Renovare acoperiş au provocat-o pe bunica să îi recomande tuturor persoanelor din jur, încercând să evite păţania mea, când nimeni nu vrut să îmi recomande o firmă producătoare de ţiglă.

tigla-3

 

Acum că toamna a venit, acoperişul e revizuit şi bunicul fericit (că a scăpat de doleanţele bunicii).

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns