M-au provocat, le-am încercat, s-a meritat !!!

Lunar, fie că vreau sau nu, ca orice  femei, o dată pe lună sunt nevoită să îmi cumpăr absorbante. Poate că sună ciudat că fac asta în fiecare lună, însă cum nu sunt mulțumită de calitatea acestora, de fiecare dată încerc altă gamă.În urmă cu o săptămână am ajuns iarăși la supermarket în fața raftului cu absorbante. Culorile ambalajelor îmi făceau toate cu ochiul, însă sincer le testasem pe toate și în minte, încercam să fac un top al calității acestora. În timp ce îi făceam un remember ochii mi s-au ațintit asupra unei noi mărci de absorbante, Anion Care.

pe-scurt-01_9

Sincer era prima dată când le-am văzut și deși nu auzisem nimic despre ele imediat am luat un pachet de raft și l-am aruncat în coș. Întotdeauna am fost genul de persoană căruia i-au plăcut provocările, motiv pentru care am și făcut această alegere.

Ajunsă acasă, imediat am desfăcut bagajele și le-am pus la locul lor, însă nu și pachetul de absorbante, pe care l-am pus pe birou pentru al studia. Spre seara am ajuns și în fața laptopului, deci sosise momentul adevărului. Un simplu serch pe google mi-a adus pe monitor o listă de pagini web ce conțineau diverse informații despre noua gamă de absorbante.

absorbante

Accesând pagina lor oficială primul lucru ce mi-a atras atenția sintagma „Anion Care … un pion activ în educarea publicului său cu privire la importanța sănătății intime și a modalităților de prevenție și protejare a acesteia”. Astăzi, deși trăim într-o lume foarte permisivă, sănătatea intimă este încă un subiect tabu.

Anion Care prin intermediul gamei de absorbante cu același nume, încercă aducă în prim plan acest subiect foarte rar dezbătut. Noutatea cu care acestea vin pe piață o constituie mecanismul inovator de protecție susținut de materialele ce intră în alcătuirea lor. Materialele naturale și biodegradabile din care sunt fabricate (bumbac steril, banda de turmalina cu emisie de anioni şi infraroșii) oferă utilizatoarelor o serie de avantaje, de care până acum nu au beneficiat.

absorbante-6

Noul superabsorbant, așa cum îmi place să îl denumesc, asigură protecție, ajută la diminuarea proliferarii bacteriene, precum și la prevenția posibilelor afecțiuni, cu care femeile se confruntă din ce în cel mai mult astăzi. Materialele din care sunt alcătuite absorbantele  Anion Care transformă cele mai stringente probleme a femeii de azi (infectii al zonei intime, iritații vaginale, erupții sau alergii) în trecut. Sănătatea, frumusețea și nu în ultimul rând întreținerea corporală sunt principii pe care Anion Care încercă să le promoveze.

În numai câteva zile am ajuns să și testez noua gamă de absorbante, care totuși îmi creeau în continuare emoții, deși citisem atâtea despre ele.   Curajul de a le cumpăra a fost răsplătit de eficiența acestora ce mă provoacă ca și luna viitoare, când merg la cumpărături, să aleg aceiași gamă de absorbante.Dacă de această dată am ales Absorbante bumbac ,acum, tot ce îmi rămâne de făcut este să testez toată gama de produse puse la dispoziție de Anion Care.

absorbante-2

 

Imediat ce le testez o să revin cu un feedback, dar până atunci vă recomand să încercați și voi !!!

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns