Pregătită de petrecere

Sărbătorile de iarnă se aproprie cu pași repezi, iar febra cumpărăturilor începe să își facă simțită prezența atât în magazine, cât și în buzunarele noastre. Asemenea fiecărui an, pe lângă achiziționarea unor cadouri pentru cei dragi, dacă întâmplător găsesc și pentru mine un cadou cu care să mă răsfăț, nu ezit a mi-l cumpăra. Anul acesta, ca și anul anterior am apelat la internet pentru a identifica cadouri pentru cei dragi, timpul fiind cea mai mare dilemă a mea cu care mă confrunt în ultima perioadă. Întâmplător, zilele trecute când hoinăream pe site-uri în căutarea unor cadouri, am identificat un site plin ochi cu rochițe, de la care nu mi-am putut lua ochii mult timp.

asd-3

 

Rochiile marca A&D Fashion, ce sunt fabricate în România, într-un atelier propriu de creație și producție vestimentară, mi-au făcut cu ochiul, provocându-mă astfel să îmi ale o rochie două pentru sărbători. Cum spuneam și mai devreme, un mic răsfăț merit și eu, și dacă tot a venit ocazia, nu rămâne decât să profit.

Colindând toate categoriile de rochii, atenția mi-am oprit-o prima data asupra rochiilor de zi, categorie în care am identificat o superbă rochie pe care aș putea-o purta în una din zilele de Crăciun. În ciuda faptului că este o rochie casual, combinația de buline mari roșii cu negru ma trimis cu gândul la Crăciun, acesta fiind unul dintre motivele pentru care această rochie ma încântat. Cercetând în continuare site-ul magazinului, în aceiași categorie, rochii de zi, am identificat o rochie cloș cu imprimeu albastru (culoarea mea preferată), care în timp ce o studiam parcă ma vrăjit, motiv pentru care am ales-o pentru a purta în noaptea dintre ani.

asd-1

Wow… trebuie să arăt superb în acea noapte, în care acasă la mine, se pare că va fi un adevărat party, ca și în zilele de Crăciun. Ca în fiecare an, petrecerile și întâlnirile din această perioadă au loc acasă la țară la bunicii mei, unul dintre motive fiind spațiul și libertatea de care profita fiecare invitat. Hmm …  probabil că foarte multe persoane se vor întreba de ce pentru aceste zile importante  am ales tocmai rochii de zi, dar răspunsul este foarte simplu. Întotdeauna am fost adepta acestui stil de rochii cloș, care sunt și foarte simple și simt eu că mă reprezintă.

asd

Acum eu tot mi-am ales rochiile, mama ma însărcinat cu o super misiune, aceea de o ajuta să își aleagă și ea una două rochii pentru perioada ce urmează și care se pare că se aproprie cu pași repezi. Sarcina mea în această misiune este dificilă datorită  faptului că mama este ceva mai mofturoasă decât mine, însă sper să rezolv repede problema cu ajutorul rochiilor elegante ce se regăsesc pe  A&D Fashion. Dacă eu m-am regărit printre rochiile de zi, mama cu siguranță își va alege rochii elegante, dar na e și normal, vârsta își spune cuvântul.

A&D Fashion mă va ajuta, rochii mamei îi voi identifica și de griji voi scăpa !!!

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns