Alege să faci mişcarea …. alege să ai un stil de viaţă sănătos

Sportul aduce numai beneficii organismului, toate acestea indiferent de activitatea pe care o facem ( dans, aerobic, gimnastică, jogging, kick-boxing, sală, fitness, tras de fiare, înot, arte marţiale, pilates, spining, yoga, squash, stretching, cycling, alpinism, role, fotbal,) influenţează funcţiile şi sistemele organismului uman prin punerea în miscare a toţi muschii corpului.

sanatate 1
În urmă cu câţiva ani am avut ceva problem de sănătate , iar una dintre recomandarile medicilor a fost aceea de a face sport. A fost o adevarată provocare pentru mine pentru ca abia atunci , la 20 de ani, am învăţat să merg pe bicicletă. Îmi amintesc şi acum loviturile de la genunchi şi coate care erau mai mereu vinete de la căzăturile de care am avut parte până am reuşit să învaţ să pedalez.

sanatate
Indiferent ca eram supărată, agitate, plictisită ….. pedalatul în aer liber mă relaxa , în ciudata faptului că după câteva ture oboşeala îşi făcea simtită prezenţa. Se pare ca spotul este cu adevarat uimitor datorita faptului că ajută la irigarea creierului , controland astfel tot organismul, conform proverbului latin „Mens sana in corpore sano” . Indiferent ce tip de sport facem se pare ca atât mintea , cât şi corpul sunt implicate, astfel conducând către o bună sănătate fizică , dar şi mentală, prin crearea unei stari de bună dispoziţie .

sanatate 2
Mersul pe bicicleta mi-a influentat starea de sanatate într-un mod benefic , devenind astfel mai energica , practic ajungând din nou persoana de dinainte de a ajunge în spital. Mesul pe bicicleta pe lânga faptul că ma ajutat să fac miscare, ma ajutat să mă relaxez, să petrec mai mult timp în natura ,dar să şi socializez şi să îmi fac mai multi prieteni. Timpul nu mi-a piermis niciodata să merg la sala , mereu având un program destul de încarcat.
Dacă mersul la sala sau participarea la diferite jocuri (tenis, hambal, bascket ),necesită o anumită programare , mersul pe bicicleta este oarecum în favoarea mea deoarece îmi oferă posibilitatea de a-mi face programul aşa cum îmi doresc şi nu e nevoie necesara de companie.

sanatate
Doritorii de mişcare sunt invitaţi în perioada 3-4 octombrie în Piaţa Constituţiei la cea de-a opta ediţie a” Raiffeisen Bank Bucharest Marathon” – o adevarată competiţie de alergare ce va avea un traseu de 33 km în central Bucureştiului.
Evenimentul este cunocut în toată lumea, astfel că annual se reunesc peste 20.000 de alegători din peste 50 de țări și sunt incluse în calendarele AIMS și IAAF pentru a participa la alergarea stradală din România, iar pentru aceştia au fost postate o serie de hărţi pentru o bună desfăşurare a maratonului.

sanatate 4 sanatate 2 sanatate 3
Indiferent din ce colţ al tării eşti nu ezita să participi la maraton , pentru că sportul , indiferent că este practicat cu regularitate , sau doar de câteva ori pe săptămana , sau ocazional nu face decât să te facă să te simţi mai bine , având astfel numai beneficii asupra vieţii . sanatate 1

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns