Care sunt viitoarele granițe ale Uniunii Europene ???

Războaiele sângeroase şi cel de-al doilea război mondial au condus către o uniune la nivel politic şi economic a mai multor state din Europa. Dacă  în  primă fază UE a însemnat de fapt 6 state ( Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda ), de-a lungul timpului au avut loc mai multe etape de extindere (1973- Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie ;1981- Grecia ; 1986- Spania i Portugalia  ; 1995 – Austria, Finlanda şi Suedia  ;  2004 –  Republica Ceha, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria   ; 2007 – România şi Bulgaria , iar în 2013- Croaţia.

ue

În  prezent Uniunea Europeana este formata din 28de state , având  aproximativ 500 milioane de locuitori, fiind considerată  o  organizaţie politică suprastatală, ce s-a constituit în mai multe etape,  la început  fiind doar o organizaţie economică ,însa în  timp  aceata  extinzandu-și  graniţele dar şi competenţele de la nivel economic la nivel social şi politic.Extinderea UE constituie o reîntregire a continentului European , după destramarea lui în timpul celui de-al doilea Război Mondial.  În acest moment moment țările  candidate la Uniunea Europeana sunt Republica Macedonia, Islanda, Muntenegru si Serbia si Turcia.

balcanii-de-vest-karadeniz-press

Din punctul meu de vedere Turcia constituie cea mai mare provocare dintre toate statele, unul dintre motive constituindu-l faptul că aceată  țară  aparține celor 2 continente Europa ți Asia. Astfel, Turcia constituie o mare dilemă pentru Uniunea Europeană, toate acestea datorându-se provocarilor aduse de către statul turc (poziţia  geostrategică , potențialul economic, strategic și uman, factorii identitari și de  insecuritate, dar si pericole demografice și economice ), constituid avantaje și dezavantaje în procesul de aderare.  Acum revin la aceiasi întrebare căreia am  încercat să îi găsesc răspuns și în cadrul lucrării  mele de licență

  • “Oara Turcia va adera  la UE  și dacă da, când se va întampla acest lucru ?? ?

jjjjjjjjjjjj

De astfel , țările din Balcanii de Vest  au reprezintat un  interes pentru Uniunea Europeană,  însă în prezent nu exista un calendar précis  al aderării  acestor state . Cu alte cuvinte, la începutul  acestui an , liderii UE au declarat ca o nouă  extindere a Uniunii Europene nu este planificată pentru următorii 10 ani, însă  negocierile cu țările candidate  vor continua . Sunt convinsă că  exista o serie de avantaje și dezavantaje în ceea ce priveste exinderea – lărgirea UE , tocmai de aceea  încerc să identific o ierarhie  a acestora , tocmai  de accea prin minte îmi trec o serie de întrebări , din care am să enumar câteva.

  • Care sunt limitele extinderii  UE și care dintre țările din Balcani vor trece  dincolode  frontierele Europei , ele însuși devenind la un moment dat bariere  acesteia ???
  • Care dintre actualele statele candidate va adera  primul  la Uniunea Europeană  ?
  • Care sunt motivele pentru care UE se va extinde sau nu în următoarea perioadă ?

Întrebari cu sau fără  răspunsuri legate de această  problema sunt nenumarate, dar sperăm ca timpul să ofere răspunsuri tuturor nelămuririlor avute . Tot ce trebuie să  retinem este faptul că  Uniunea Europenă este “Unitate în diversitate” astfel  reliefându-se unitatea politică, economică şi diversitatea culturală tuturor  statelor membre.

ue 2

Provocarea inițiată de Comisia Europeană este concursul intitulat REPORTER BLOGGER EUROPEAN , ce a fost lansat în 2002 și care ofetă tuturor participanților posibilitatea să se exprime prin intermediul unor articole de opinie, analize, comentarii, reportaje, interviuri, sau imagini însoțite de explicații sugestive.

Toți  bloggeri și jurnaliști participanți au posibilitatea acordării unui spațiu mai larg analizei tematicii europene, oferind publicului, pe lângă știrea de la Bruxelles, și contextul acesteia și relevanța ce o are pentru România. Surpriza adusă concurenților este aceea că aceștia au posibilitatea să-și aleagă o zi, între 15 septembrie și 10 noiembrie, în care să administreze conturile de facebook și twitter ale Reprezentanței Comisiei Europene.

ue f

Acest subiect  al gradițelor constituie din punctul meu de vedere un subiect ce trebuie abordat atât de actualele state europene , dar si de cele care urmeaza sa adere sau își doresc să devină parte a Uniunii Europene.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns