Maşinile sunt viaţa lui

În urmă cu mai bine de jumătate de an, Radu, fratele meu, din dorinţa de a-şi face un ban de buzunar, i-a trecut prin minte o trăsnaie pe care bineînţeles a şi pus-o în aplicare imediat. În câteva zile a reuşit să facă chetă şi să strângă câteva mii de euro, după care s-a apucat de căutat maşini pe internet, le cumpăra şi le vindea mai departe la prieteni.

bani

Câştigurile nu erau foarte mari, însă lui Radu îi intrau în buzunar destui bănuţi pentru a supravieţui o perioadă de timp, fără a mai cere bani de la părinţi, ori de câte ori ieşea în oraş sau vroia să îşi cumpere ceva. Ultima lui investiţie a fost cea de luna trecută, când a fost nevoit să meargă într-o scurtă călătorie la Bucureşti, unde bineînţeles că l-am însoţit, astfel având şi eu parte de o mini-vacanţă de două zile.

De fiecare dată când merge să achiziţioneze o maşină, căuta un service pentru a  face o evaluare a acesteia, o diagnoză, cum se zice în această lume a maşinilor, de această dată fiind rândul meu să caut unul, acum că tot l-am însoţit în această scurtă plimbare în capitală.

bani 2

Identificarea celui mai potrivit service presupunea cunoaşterea unor informaţii legate de maşină, cum ar fi marca acesteia în primul rând, dar şi alte detalii tehnice în cazul în care voi fi întrebată în momentul în care voi suna pentru a face programarea. Găsirea unui service şi fixarea unei verificări pentru BMW–ul ce urma a fi cumpărat de  Radu s-a rezolvat în drum spre Bucureşti, acum tot ce trebuia să facem era să intrăm în posesia maşinii. Service-ul la care am sunat , ne-a surprins că pe lângă faptul că ne poate oferi o verificare amănunţită a maşinii din punct de vedere tehnic şi electric, ne oferea şi un istoric asupra trecutului acesteia ( km reali şi intervenţiile suferite până în prezent).

Ajunşi la Bucureşti am reuşit să facem tranzacţia parţial, mașina fiind ca și luată în principiu, însă banii urma să îi dăm proprietarului abia după ce primim un feed-back de la Bimmer Service că mașina este în regulă și merită să o cumpărăm. A doua zi am făcut o vizită la Bimmer Service auto BMW Bucuresti, un service specializat pe autoturisme BMW, ce oferă o gamă variată de servicii de calitate la prețuri avantajoase și accesibile oricărui buzunar, pentru a ne asigura că maşina merită a fi cumparată.

bani 3

În urma a mai multor teste la care a fost supusă ,masina s-a dovedit a fi ok, astfel Radu devenind fericitul deţinător a unui BMW X5, care se pare că i-a luat privirea de prima data când a văzut-o. Personalul de la Bimmer Service l-a felicitat pe fratele meu de alegerea făcută, reacţie care pe Radu se pare că l-a marcat, efectul fiind acela că în drum spre Iaşi m-a informat că o să păstreze maşina, reacţie care nu m-a suprins deloc, acesta fiind încântat de maşină încă din prima clipă în care a văzut-o. Asigurarea pe care a primit-o din partea personalului de la service, care s-a dovedit a fi unul cu experinţă şi promt, cu alte cuvinte de încredere, l-a provocat pe Radu să păstreze maşina, ba chiar să susţină că o sa  revină la Service BMW Bucuresti şi o să îl recomande tuturor deţinătorilor de BMW pe care îi cunoaşte, dar şi celor care doresc să îşi achiziţioneze unul, în ideea de a avea parte de o verificare corectă a maşinii înainte de a-i deveni proprietar.

bani 5

Acum, la mai bine de o lună de la cumpărarea maşinii, Radu este foarte mulţumit de ea, ba chiar a spus că în perioada imediat următoare o să facă o vizită la Bucureşti, la Bimmer Service, situat Str. Brebenei Nr. 20 Sector 5 Bucuresti, pentru a pregăti maşina pentru sezonul ce urmează. Unul dintre motive îl constituie faptul că service-ul, deşi este neafiliat reprezentanţelor, deţine acces la bazele de date BMW Group, astfel asigurând clienţilor calitatea operaţiunilor efectuate de ei.   

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns