Un gest cât 1000 de cuvinte …..
În urmă cu un an , îmi aduc aminte şi acum cu entuziasm cum fratele meu drag, Radu, mi-a trims acasa un buchet de trandafiri albi … pe care nu am să îi uit niciodată pentru simplu motiv că nu m-aş fi aşteptat la acest gest din partea lui niciodată, avand învedere ca în acele zile era la Bucureşti – cu şcoala pentru prezentarea unui proiect.
Cadoul primit de la Radu a reusit să mă “marcheze” şi să mă facă să cred că sunt o persoană importanta pentru el, atâta timp cât a făcut acest gest, deşi nu era lângă mine a reuşit să îşi facă simţită prezenţa prin intermediul unor trandafiri la cutie pe care ştia că îi ador.Încă din copilărie mi-au plăcut florile și am demonstrat acest lucru prin grija pe care o purtam trandafirilor, lalelelor, bujorilor ce creșteau în gradinița din fața casei bunicilor mei. Florile , în general cele albe, mereu mi-au atras atenția și fratele meu știa acest lucru – tocmai de accea a preferat să îmi trimită acasa un buchet de trandafiri albi și o cutie de ciocolată- pe care știe că o ador, astfel reușind să îmi demonstreze încă o dată cât de importantă sunt pentru el. Probabil ca a fost mai bine decât să mi le ofere personal, deoarece știa că mă emotionez foarte tare , cum fac mereu când primesc un anumit lucru de la o persoană dragă … roșind și lăcrimând de cele mai multe ori.
De asemenea , deși îmi plac florile regret foarte mult că nu le pot păstra mult timp, acestea ofilindu-se foarte repede, astfel că de această dată am făcut câteva poze buchetului pentru a nu le uita niciodată … si pentru a le revea de câte ori de câte ori vreau să îmi amintesc de cadoul de la Radu, deși buchetul a rămas intipărit în mintea și sufletul meu și nu o sa îl pot uita niciodată.
Alături de buchet ce era comandat de la o florarie online din București am găsit un răvaș cu un mesaj scurt și ferm “ La Multi Ani ,unica mea surioară” , ce ma emotionaționat ,iar ochii mei au fost inundați de lacrimi ce au început să erupă pe obrajii înroșiți. Florile trimise de Radu i-au plăcut și mamei, încât am decis ca de ziua ei, ce a fost imediat după a mea, să îi fac ei și mătușii mele o supriză comanându-le două buchete de trandafiri albi și rosii de la aceiașii florărie online, aceiași de la care a făcut și Radu comanda pentru mine.
Întotdeauna am considerat că un buchet de flori sau un coș de flori este un cadou inedit pentru orice femeie pentru simplu fapt că acestea indiferent de caracterul acestea adoră florile și spun asta din proprie experiență.
Acest articol este scris pentru SuperBlog2015.
Comentarii recente