Orice vis poate deveni realitate

În vara ce vine, nu ştiu dacă este coincidenţă sau  nu, urmează să  mă  mut  la casă, ceea ce presupune amenajarea ei. Noua locuinţă va fi una mai spaţioasă de cât cea în  care locuiesc în prezent, astfel că fiecare membru al familiei va avea posibilitatea să îşi decoreze camera după  bunul său  plac.În perioada  imediat următoare o să am  posibilitatea aceasta posibilitatea să îmi las amprenta asupra camerei în care  locuiesc, poate chiar o să particip şi la decorarea altor camere din casa, şi anume la living … spaţiu în care mai mult ca sigur voi sta mare timp cât voi fi acasă,   însă asta rămane de văzut.

diego-768x284

Primul lucru pe care l-aş alege pentru casă ar fi preşul de la intrare, alegând  unul foarte comic ,aş zice eu, identificat pe  site-ul magazinului  online  Diego,  preş ce are ca şi mesaj un un salut către musafir şi anume “Hello“. În ceea ce priveşte livingul …aş prefera să aleg doar câteva obiecte de decorat, astfel  aş începe cu alegerea perdelei, draperiei şi mochetei, încercând astfel să fac o asociere între cele trei decoraţiuni, combinația de negru – alb – gri  fiind din punctul meu de vedere cea mai potrivită alegere .

intrare

Dintotdeauna am fost adepta lucrurilor simple, tocmai ce accea  pentru living aş alege o perdea de culoare albă , care să aibă  doar câteva imprimeuri şi pe care aş asortao cu draperii  neagre, iar pe jos prefera o mochetă cu model gri, pentru că este mai uşor de întreţinut, dar şi pentru că îi redă camerei şi un alt stil în comparaţie cu un covor. Dacă pentru living am ales deocaraţiuni care să fie plăcute de toţi membrii familiei, în ceea ce privește camera mea mi-aş lăsa imaginaţia să îşi facă de cap deoarecere mereu mi-am dorit ca locul în care stau să mă reprezinte .

sufragerie final

Primul lucru cu care aş începe ar fi pereţii , apeland astfel  la tapet doar pentru 3 dintre aceştia, cel de-al patrulea  preferând  să îl fac negru pentru a putea picta pe el un future colorat, însă culorile folosite ar fi pe un ton foarte, foarte deschis. Peretele ce încadrează geamul ar avea tapet de culoare gri, peretele  opus acestuia ar fi cel negru şi desenat, iar ceilalţi doi rămaşi vor fi acoperiți cu tapet  alcătuit din dungi și câteva modele.

În ceea ce priveşte parchetul, culoarea acestuia aş prefera să fie un gri şters, peste care voi așeza un covor alb, gen traversă  pentru a nu acoperi în totalitate pachetul.  Peredelele vor fi de culoare albă cu ceva imprimeuri asemenea tapetului, iar draperia va avea o tentativă de culoare neagră. Patul va fi unul dublu şi mare, mare, iar dacă el va fi negru, lenjeria va fi colorată și cu fel de fel de imprimeuri, pentru a reda camerei o pată de culoare.Deşi ştiu că sună bizar pentru vârsta mea, însă patul camerei mele va fi plin de  animăluţe de pluş, fel de fel , aceasta fiind un vis al copilăriei mele , neîmplinit încă .. … şi care chiar dacă va fi o provocare în plus  – să îi dau de pe pat  seara şi să îi reaşez dimineaţa, nu renunţ la idee.

final dormitor 2

 În ceea ce priveşte mobilierul din cameră, pe lângă pat nu se va mai regăsi decât o noptieră cu oglindă, unde să îşi păstrez bijuteriile, accesoriile şi produsele dermato- cosmetice, în timp ce hainele, papucii şi tot felul de accesorii ce fac parte din garderobă vor sta în dressing.  Undeva într-un colţ al camerei se vor  regăsi  3-4 tamburete de diferite culori ,  în cazul în care o să am musafiri şi o să fiu nevoită să îi aduc la mine în cameră .

Unul dintre motivele pentru care prefer ca pereţii camerei şi decoraţiunile acesteaia să fie alb-negru-gri este acela de a nu fi obligată  ca  atunci când vreau să îmi cumpar ceva în cameră să  nu stau şi să mă gandesc cu ce le asortez. Un alt motiv ar fi acela că îmi este greu să mă decid asupra unei culori, având mai multe preferinţe, astfel voi folosi o cale de mijloc şi am să apelez la alb- negru şi o combinaţie a acestor nonculori.

final dormitor

În ciuda faptului că în acest moment sunt doar la faza de proiectare, ceea ce ştiu sigur este faptul că tot ce am meţionat în acest articol va deveni realitate, la fel ca şi restul ideilor ce vor aparea pe parcurs cu privire la camera pe care mi-am dorit-o atât de mult.

Acest articol  a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns